DEVENITI VOLUNTARI!

       

                                             Nu vă puteți imagina cu  ce stare de bine vă binecuvântează Dumnezeu atunci când ajutați.

Poate nu aveti destui bani încât să ajutați material pe cineva. Oferiți din timpul vostru unui copil, unui bătrân, unui bolnav. Ajutati un bătrân la cumpărături , la curățenie. Ascultați-l măcar. Mulți bătrâni suferă de singurătate și sunt nerăbdători ca cineva să le treacă pragul și să-i întrebe de sanătate. Înseamnă enorm când un bătrân vă va spune că se va ruga pentru voi.

Puteti sprijini ,, Crucea Rosie’’, „Salvati copiii”. Sunt doar două exemple. Există destule asociatii, organizații cărora   vă puteți alătura. Implicați-vă în organizarea de evenimente caritabile.

Vă simțiți  singuri?

Fiti voluntari și veți căștiga prieteni, vă veți distra!

Aveți nevoie de un job?

Fiți voluntari și veți intra în relații noi.O strângere de mână, un zambet, vă pot deschide calea carierei mult visate.

Sunteți triști si considerați că viața nu v-a dăruit nimic până acum?

Fiti voluntari și Universul vă va face parte din ceea ce oferiți!

Simțiți că nu puteti fi de folos nimănui?

Fiti voluntari si veți rămâne surprinși de cât de utili puteti fi!

Vă e teamă de responsabilități?

Fiți voluntari și vă veți minuna de cât de responsabili sunteti capabili să fiți!

Simțiți ca puteți întoarce ajutorul primit?

Fiți voluntari și veți face mulți oameni fericiți!

Recunosc faptul că am descoperit relativ târziu aceasta formă de a trăi.Am trăit mult fără a oferi mare lucru din ceea ce primeam.

Acum pot spune că voluntariatul mă împlinește!

Eu sunt membru ‚, Crucea Roșie” , dar și în alte organizații. Am cunoscut oameni minunați din diverse domenii: literatură, artă, medicină, sport, media etc.Este un sentiment de nedescris să fii înconjurat de suflete al caror  scop fundamental în viață este să ajute.

Am câștigat multi prieteni. Oameni speciali de diferite vârste. M-au încărcat cu o energie extraordinară.Abia aștept să-i revăd.

Voluntariatul face bine psihicului vostru , în primul rând.Bucuria  unui act de bine este infinită. Veți fi nerăbđatori să dăruiți din ceea ce sunteți voi iar și iar. Obiceiul binelui se va transforma într-un mod de viață. Pacea lăuntrică va deveni pentru voi o stare de normalitate.

Când voluntariatul va deveni una dintre valorile voastre călăuzitoare în viață , veți ajunge să înțelegeți legătura dintre ceea ce vi se întâmplă și ceea ce ați oferit.

Ajutorul se va întoarce la voi când nici nu vă așteptați, sub diverse forme.

Vețî obține succes și împlinire prin intermediul unei existențe pline de sens.

Voluntariatul este un veritabil pansament pentru sufletul vostru și un semn al recunoștinței voastre față de Univers!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *